Agentia de Monitorizare a Presei a lansat campania antidiscriminare Profesionisti romi in domeniul medical, cu mesajul „Copiii romi viseaza ce-i lasam noi sa viseze”.

Campania antidiscriminare are misiunea de a combate prejudecatile despre persoanele de etnie roma si despre capacitatea acestora de a deveni profesionisti cu inalta calificare.

Am vrut sa stiu cum se vede discriminarea prin ochii unei femei care a reusit, prin forte proprii, prin munca si determinare, sa-si cladeasca o cariera, sa aiba o familie fericita, sa se simta implinita, in ciuda unui imens "handicap" cu care a stigmatizat-o societatea: etnia roma.

Mariana Sandu este doctor in sociologie si presedintele SASTIPEN. A absolvit Colegiul de Muzeologie, apoi Facultatea de Istorie, fiind licentiata in istorie-geografie, cu un master in “Politici sociale ale dezvoltarii” la Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti, un master interdisciplinar la Ecole Doctorale Francophone si un doctorat in sociologie.

Este casatorita cu Sorin Sandu, actor la teatrul Masca si au impreuna o fetita.

Ele.ro: "E greu sa razbati in cariera fiind femeie. E si mai greu fiind femeie de etnie roma? Cum ai reusit sa treci peste toate obstacolele de care te-ai lovit de-a lungul carierei?"

Mariana Sandu: "Din pacate, e greu, in general, in Romania, sa-ti construiesti o cariera. Cand eram mica, invatasem ca femeile puteau fi muncitoare, profesoare sau doctorite. Eu m-am indreptat spre cariera de profesoara. Aceasta cariera o acceseaza mai ales femeile, aici nu te prea bati cu barbatii. Ti se pare normal, chiar, ca toata concurenta sa fie intre femei. Mamele prefara „invatatoarele si profesoarele ” pentru copiii lor, mai mult decat i-ar prefara pe barbati ca si dascali. Ei, din acest punct de vedere, n-a fost greu sa razbat in cariera. La partea insa, cu „femeia roma”, a fost un pic mai greu. Atunci cand un cadru didactic de etnie roma, parintii elevilor din clasa se intreaba cat poate o „tiganca” sa transmita copiilor lor ca si cunostinte, sunt uimiti ca trebuie sa accepte ca exista si astfel de cadre didactice in invatamant. Deseori auzi, in spate „ia uite, au ajuns tiganii sa ne dea lectii!” Stiti cum te simti? Dumnezeule, nu exista cuvinte cu care sa poti exprima revolta amestecata cu lehamite, cu durere si cu lacrimile care-ti stau in gat pentru a descrie sentimentul de nedreptate pe care-l traiesti si care ti se face, pentru ca stii ca ai muncit la fel de mult ca oricare alt profesor ca sa ajungi la un moment dat la catedra. Dar, pentru ca fiecare din noi are ingerul lui pazitor care-i da cele mai bune sfaturi, pe mine acesta m-a invatat sa trec peste toate si-n spatele meu sa las dovezi ale faptului ca pot face lucruri bune si in mod profesionist, ca nu trebuie sa raspund la provocari si ca munca pe care o fac, daca e de calitate, va fi apreciata. Asa am trecut eu peste obstacole, cu perseverenta si speranta ca lucrurile bine facute nu pot fi contestate, indiferent de culoarea celui care le face.

Ele.ro: "Cat de mult afecteaza un copil vorbele altor copii? Cat de multe lucruri trebuie sa ii fie explicate pana sa inteleaga ca este la fel de bun/destept ca ceilalti si ca etnia este un lucru secundar?"

Mariana Sandu: "Ei bine, ca si adult ti-e mai usor sa lucrezi cu tine insuti, insa, atunci cand vine vorba de un copil, e foarte greu sa-i vorbesti si sa-l faci sa inteleaga ca trebuie sa inghita o nedreptate doar pentru ca el e rom. Orice copil din lumea asta ar fi foate afectat daca cineva il nedreptateste, refuza sa se joace si cu el, refuza sa stea cu el in banca la scoala, comenteaza cu colegii in spate despre el si, de multe ori, se hotarasc sa-l bata sau sa-l umileasca. Insa daca nedreptate se face pentru un motiv anume pe care-l poti schimba in timp si iti poti face colegii sa-si schimbe opinia despre tine, pentru un copil rom e foarte dificil, pentru ca el nici macar nu poate schimba motivul pentru care traieste toate astea, adica faptul ca e rom. El doar trebuie sa invete ca ”stigmatul” cu care s-a nascut va fi „crucea” lui in viata si va depinde doar de el sa stie cum sa si-o duca.

Insa, cand esti copil si faci o simpla comparatie intre tine si ceilalti si vezi ca diferenta e doar una de culoare sau una care tine de mediul in care te-ai nascut si, de multe ori, de saracia in care traiesti, nu prea intelegi de ce tu ai parte de toate astea, nu intelegi de ce a ales Dumnezeu sa fii tu cel incarcat cu toate diferentele care-i fac pe ceilalti sa te ponegreasca si te gandesti daca celalalt s-ar pune vreodata in pantofii tai, nu i-ar fi la fel de greu? N-ar vrea ca ceilalti sa-l accepte si pe el? N-ar vrea sa nu mai fie judecat asa gresit? Ar intelege ca in trupul acela umilit exista tot un suflet de copil care e la fel de inocent si de bun si care are aceleasi vise ca ale oricarui copil?

Toate nedreptatile acestea determina, in sufletul unui copil, doua mari atitudini. Ori trezesc in copilul acela un fel de lehamite de viata care-l determina sa-si accepte soarta si sa fie exact cum il eticheteaza societatea, adica rau, nicivilizat, impertinent, neadaptabil, nerespectuos etc, fie il determina sa faca orice e posibil sa schimbe perceptia celorlalti despre el, devenind cat se poate de bun in tot ceea ce face si facandu-se util oriunde ar merge, pentru ca oameni sa nu mai aiba nici un motiv sa-l respinga, ba chiar sa ajunga sa-l respecte si sa-si doreasca ca acesta sa le fie prin preajma si sa-i caute compania. Aceasta depinde, insa foarte mult de parintii lui (sau de cadre didactice deosebite) care trebuie sa-l faca sa inteleaga ca e la fel de bun ca ceilalti si ca etnia chiar n-ar trebui sa reprezinte pentru el un obstacol.

Ele.ro: "In ce alte medii te-ai lovit de stigmatul pus romilor de catre ceilalti? Cum ai reusit sa ii convingi ca esti un om integru si valoros?"

Mariana Sandu: "In orice mediu te poti simti stigmatizat, in blocul in care locuiesti, in mijloacele de transport, in magazine, la serviciu, la spital, oriunde. Unii oameni au impresia despre ei ca sunt mai buni decat tine doar pentru ei fac parte din grupul de oameni „dezirabil” societatii, desi n-au nici un merit pentru faptul ca ei au fost nascuti romani, nemti, maghiari sau orice altceva. Nu se gandesc nicio clipa cum ar fi sa fie ei cei „nenorocosi”, cei „vesnic judecati”, cei „nedoriti”, pentru ca doar daca ar cugeta putin la acest lucru, s-ar scutura ca de un lucru rau si s-ar bucura ca nu trebuie sa le suporte si pe toate astea in plus fata de toate necazurile vietii. Dar cum am mai spus, poti dovedi ca esti un om integru si se poate constata ca esti o persoana valoroasa cand munca ta nu poate fi contestata, cand esti bun in ceea ce faci, chiar daca trebuie sa muncesti dublu pentru toate acestea.

Ele.ro: "Sotul tau este si el de etnie roma. Crezi ca ar fi fost posibila o uniune daca el era de etnie romana? A reprezentat etnia un factor determinant in alegerea partenerului de viata sau totul a fost doar o conjunctura?"

Mariana Sandu: "Sotul meu de etnie roma, chiar din neamul romilor din care ma trag si eu. Suntem ursari. E actor, a terminat doua facultati, un master, e frumos, e tandru, e cel mai bun tata din lume pentru fetita noastra, un profesionist si e un om integru in tot ceea ce face. Eu nu m-as fi casatorit cu un roman. Nu cred in casatoriile mixte, desi unele sunt de succes. Eu m-am casatorit cu el pentru ca m-am indragostit de el, dar a contat foarte mult si faptul ca era de etnie roma. Stiam ca vom imparti mai usor lucrurile impreuna, ca ne vom intelege, ca am trait cam aceleasi experiente, ca am avut cam acelasi mod de viata, ca rudele noastre vor fi incantate sa se intalneasca si ca toata lumea va fi fericita. Mi-ar fi fost greu sa ma gandesc ca suntem de etnii diferite si ca, in ciuda iubirii noastre, la un moment dat, vor exista cine stie ce diferente care, in loc sa ne apropie, mai mult ne-ar indeparta.

Ele.ro: "Cum reusesti sa ii explici fetitei tale ca discriminarile distrug relatii interumane si cum o sfatuiesti sa reactioneze atunci cand este discriminata sau jignita din cauza etniei?"

Mariana Sandu: "Fetita mea, din pacate, inca de la gradinita a avut de suportat niste „episoade” de acestea de discriminare din partea colegilor. Era prea mica atunci sa poata reactiona, dar rautatea copiilor, alimentata de prostia unor parinti care perpetueaza o serie de prejudecati si in mintea copiilor lor, e infioratoare. Pentru unii parinti majoritari nici nu conteaza ca acel coleg rom e unul din cei mai buni prieteni ai copilului lor, ca acel copil rom e cel mai bun din grupa si ca reprezinta gradinita pe la concursuri, faptul ca e rom ii determina sa-si avertizeze copilul ca romii sunt rai si „fura copii”. Trebuie sa va spun, insa, ca ma bucur enorm pentru fetita noastra, care, acum, la 8 ani, stie exact care-i este identitatea, stie ca e de etnie roma, e mandra de familia noastra, e constienta de valoarea ei (e cea mai buna la invatatura din clasa ei, noi ii spunem „FB”) si a invatat sa nu se mai simta rau in nici o imprejurare in care cineva ii vorbeste de rau pe romi, ba chiar stie cum sa-i faca pe ceilalti colegi sa nu mai generalizeze. Stie ca noi nu ne potrivim acelor ”caracterizari” auzite si nu se mai simte vizata. Acest lucru ma bucura nespus.

Ele.ro: "Este vreo diferenta intre invatamantul gimnazial si cel liceal din punct de vedere al deschiderii cadrelor didactice si al aprecierii caracterului si abilitatilor unui copil? Care a fost diferenta intre comportamentul lor cand erati in scoala generala fata de liceu?"

Mariana Sandu: "Da, exista o mare diferenta intre invatamantul primar, gimnazial sau liceal din acest punct de vedere, al deschiderii cadrelor didactice si al aprecierii caracterului si abilitatilor unui copil. Multa lume se asteapta ca invatatorul sa fie cel care stie sa descopere un copil, care stie sa-l incurajeze si care stie sa-l si pretuiasca. Daca vorbin de experienta mea, eu n-am avut norocul acesta. Eu am avut o invatatoare care voia numai cadouri, care aprecia un copil in functie de spaga primita de la parintii acestuia si care era foarte superficiala. Doamna Agoroaie a fost pentru mine cel mai urat personaj al copilariei mele. 4 ani de zile m-a ignorat, parca nici nu existam in clasa ei. Nu ma implica in nimic si nici nu-i pasa daca am invatat sau nu ceva la clasa. La sedintele cu parintii ii spunea mamei ca nu ma descurc si ca asta e tot ce poate sa scoata din mine. M-a facut si pe mine sa cred ca nu stiu nimic. Desi acasa citeam din cartile pe care le imprumutam de la biblioteca, daca m-ar fi intrebat cineva daca stiu sa scriu sau sa citesc, mi-ar fi fosr greu sa-i spun ca stiu pentru ca „oficial”, din partea invatatoarei, mesajul era ca „nu ma descurc la scoala” . In schimb, am avut norocul, in timpul gimnaziului, sa dau peste un profesor foarte bun, de romana, dl. Constantin Margineanu, care m-a pretuit foarte mult si care a descoperit ca am o memorie fantastica (invatam pe de rost comentarii de 5-6 pagini), ca citeam foarte usor si cu placere si ca imi placea gramatica limbii romane. El a spus in cancelarie ca eu sunt un copil bun la invatatura si apoi, am constatat, ca si ceilalti profesori au inceput sa ma aprecieze si ma notau in functie de cat invatam, fara sa mai conteze etnia mea. La fel mi s-a intamplat si la liceu si la facultate. Am avut norocul sa dau peste oameni extraordinari care au stiut sa ma aprecieze, sa ma faca sa am incredere in mine ca fiind o persoana cababila si care „au dat frau liber” viselor mele de a-mi construi o cariera demna, facandu-mi parintii mandri de mine. Mi-as dori ca toti copiii romi sa aiba parte de cadre didactice care sa-i aprecieze, sa le dea incredere in ei, sa aiba rabdarea sa le formeze caracterul si vor avea surpriza sa vada ca au format „(r)oameni de mare isprava” si care vor aprecia in viata faptul ca li s-a dat sansa la o viata normala si decenta.

Campania antidiscriminare "Profesionisti romi in domeniul medical" pe video.ele.ro

Autor: Diana Paunescu